Arhive zilnice: ianuarie 13, 2010

Este suficient să fii deșteaptă? Sau trebuie să fii și inteligentă. Care e diferența? (adresat băieților în special)

Standard

Femeile frumoase par să nu aibă dezavantaje. Din contra. Par a fi inconjurate numai de beneficii, ele făcându-se remarcate doar cu ajutorul aspectului fizic, in timp ce o fata mai putin înzestrată de la mama natură, pentru a ieși în evidență, acordă o atenție specială laturii intelectuale.
Însă e suficient să fii frumoasă pentru a răzbi în viața?
Ei bine, eu consider că e necesar să ai și alte calități ca: atitudine, încredere, curaj, sârguința.
Dar ce e cu inteligența, sau deșteptăciunea?
Dar ce e inteligența și ce este deșteptăciunea până la urmă?
Să apelăm la un specialist, și anume DEX-ul.

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător.
DEŞTÉPT, DEŞTEÁPTĂ, deştepţi, deştepte, adj. (Adesea substantivat) Care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce citeşte, aude, vede; ager la minte, inteligent

Deci, iată că cele două cuvinte sunt sinonime în felul lor.
Dar oare noi, le percepem astfel?

Am făcut o paralelă între aspectul fizic si cel intelectual, pentru că sunt curioasa ce găndesc băieții despre acest fapt. Considerați că o fată frumoasă poate să treacă drept inteligentă sau poate răzbi în viață doar cu ajutorul frumuseții pe care o deține?
Cine credeți ca e mai avantajată de soartă? Genul ce acordă atenție fizicului, sau cea ce acordă atenție intelectului?
Care e până la urmă diferența dintre a fi DESTEAPTĂ și a fi INTELIGENTĂ?